A mai trecut un an. De fapt am intrat in al VI-lea an de la accident. Parca s-a intamplat ieri desi din punct de vedere al suferintei parca au trecut cateva Ere… Daca privesc inapoi ma bucur ca sunt cum sunt azi, caci puteam sa fiu mai rau, sau… chiar deloc, asta dupa accidentul ischemic pe care l-am avut si care numai el nu-mi mai lipsea.Timpul e relativ: scurt pentru viata si lung pentru suferinta. Eu traiesc in ambii timpi intr-o armonie care ma macina,imi ucide visurile sau imi da speranta, dupa caz. Procesul voit  intortochiat, desi simplu, al accidentului s-a terminat. A durat 5 ani ca… deh… suntem in Romania, iar totul e difuz, obscur si incojurat de o aura de mister desi e clar ca buna ziua.  In justitie esti plimbat ani de zile…ai termene peste termene, amanari peste amanari, expertize peste expertize…unii le cer altii le anuleaza.Uneori ma intrebam daca nu cumva sunt, (fara voia mea desigur) victima unei farse filmata cu camera ascunsa. Din pacate a fost mult mai rau decat atat… Si in final …vinovatul primeste 10 luni cu suspendare si isi reia viata de acolo de unde a lasat-o la intrarea in institutia care se ocupa cu impartirea dreptatii,se spala pe maini si…a uitat totul …iar tu ca parte vatamata , nu iti recuperezi in totalitate nici macar daunele materiale, ce sa mai zici de cele morale…Te duci la recurs pe partea civila cu dovezi (pentru ca asa e viata, cat traiesti te acoperi de hartii iar cand mori cu pamant) …pentru ca stii ca ai dreptate …ti le respinge pe motiv nefondat si te mai pune sa si platesti  cheltuieli de judecata si le accepta pe cele al vinovatului ca… deh… el nu va plati nimic pentru ca preiau asigurarile. Iar unii care judeca ..iti pun un pret, pe care il considera ei ca fiind corect  si sentinta o dau apoi definitiva ca sa nu mai poti face nimic aici in tara. Ma intreb (retoric binenteles), cum pot ei hotari, cand nu traiesc durea ta si habar n-au de ea, cand nu ei iti vegheaza somnul, cand nu ei te intorc in pat ca ai facut rani de atata nemiscare, cand nu ei te iau in brate si te baga in cada, cand nu ei sunt cei care alearga la medic dupa reteta si cate si mai cate….ei nu cunosc suferinta mea, a familiei mele, nu cunosc persoanele care isi sacrifica anii din viata pentru mine…. cand ei de fapt nu stiu cum a durut fiecare intepatura; fiecare operatie; fiecare transfuzie; fiecare rezultat de analiza; fiecare deceptie; fiecare lovitura ( si fie vorba intre noi…ce lovituri e in stare viata sa-ti dea in asemenea situatii), fiecare lacrima care s-a prelins pe obrazul meu si s-a intalnit in barba cu sora ei geamana, imbratisandu-se si cazand impreuna pe mainile-mi stranse cu care ma rog cerului. Ce stiu ei ce am simtit eu atunci cand medicul a rostit: „Nu vei mai merge niciodata!”  Cum poate cerul cadea peste tine si intr-o fractiune de secunda sa mori far- a muri iar mai apoi sa traiesti far-a trai. Le-as face cadou o zi din viata mea ca sa afle toate acestea.  Ma intreb cum pot ei estima un pret pentru asa ceva?. Si…cam care ar fi acel pret?
Pedeapsa cea mai grea o primesti tu ca victima,  ca esti tintuit intr-un scaun cu rotile. Si atunci dreptatea unde e ? O cauti mai departe la CEDO! Cum? De unde atata putere, de unde sprijin juridic si financiar si uman? Sau poate chiar pe asta mizeaza si ei. Pe resemnare in fata neputiintei.Pe strigatul disperarii care se opreste si se stinge, spargandu-se de bariera sentintei rostita cu atata usurinta si detasare. Eu astept Dreptate Divina….Numai Dumnezeu stie ce a fost zilnic in inima mea, cate lacrimi am varsat, cata durere am suportat sau, n-am mai putut suporta si m-am lasat doborata de ea. Si mai stiu ca lui Dumnezeu nu ii sunt indiferente lacrimile mele pentru ca desi uneori m-a certat, nu m-a lasat.  Poate nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul meu aproape a renuntat la lupta, dar am trecut peste… am incercat sa ma ridic… sa lupt. Pentru ca totul nu se poate sfarsi aici…N-ar fi drept.

…Luna viitoare am programare la Spital la Baile Felix, sper ca  voi putea ajunge… ca totul se reduce la bani.

pentru cei care ma pot sustine:

Continuare >

De abia am asteptat programarea la spital, dupa 1 an . Am facut: kinetoterapie, ultrasunete, masaj, kinetoterapie, psiholog, hidroterapie, bazin . Vremea a fost foarte rece, pentru anotimpul acesta. Programare nu am primit inca pe anul urmator… Dar sper sa strang niste bani ca in toamna sa merg ambulatoriu. Continuare >