De multe ori visam ca zbor. Nu aveam nevoie de aripi ci pur si simplu intindeam bratele si pluteam. Nu auzeam decat acel suierat delicat al inaltimilor si simteam fara frica, abisul sub mine. Atata liniste incat totul parea incremenit. Nici gravitatie nu mai era parca. Sau era… Zborul dura minute intregi si se termina inevitabil si extrem de lin, la tarmul marii, unde ascultam valurile ce se spargeau de mal si le admiram spuma. Luam nisipul in palma si asteptam apa sa mi-l fure. Nimic mai frumos, nimic mai perfect, nimic mai adevarat. Armonie desavarsita. Iubitul meu ma lua in bratele-i puternice si ma ridica deasupra capului rotindu-ne impreuna. Eu intindeam bratele ca un saritor de la mare inaltime si ma lasam in voia lui. Dintr-o data imi dadea drumul si din cadere, ma prindea in brate, sarutandu-ma. Lumea era cu totul la picioarele mele. La umilele mele picioare.

Am deschis ochii. Continuare >

O clipa de imprudenta mi-a transformat viata in cosmar. In vara anului 2006 un accident de circulatie stupid mi-a frant aripile, la o varsta la care abia incepeam sa visez frumos viitorul. Continuare >